Childhood Memories 16

2021

Ink on paper - 21.0 x 29.7 cm

This is a precious recollection from my childhood that I illustrated and also wrote about. The short story is for now available only in romanian.

Iarăși despre frici și angoase. Despre cum lucrurile care ne sperie de multe ori capătă în mintea noastră o dimensiune monstruoasă. Despre cum gândurile negative au această capacitate extraordinară de a se multiplica și transforma în ceva și mai odios, și mai întunecat.

Cred că această serie de amintiri din copilărie devine ușor, ușor despre fricile pe care le-am avut în copilărie. Teama de șoareci, trebuie să recunosc, nu era una accentuată. Nu de puține ori vedeam șoricei pe afară când eram la bunici și mi se păreau chiar drăguți. Când îi vedeam ziua, bineînțeles. Noaptea era altă poveste. Orice se întâmpla noaptea se tranforma în capul meu în cu totul altceva. Cel mai mic zgomot reușea să bage spaima în mine și imaginația mea o lua razna. Se auzea un foșnet afară? Clar era o haită de lupi. Se auzea un râcâit în sobă? Sigur era plină de gândaci. Nu mai sforăia bunica? Clar a murit. Dacă a murit bunica, atunci cu siguranță a murit și bunicul și ce mă fac eu singură noaptea într-o casă pustie? O să mă mănânce lupii, cu siguranță! De fapt, șoarecii. Căci atunci când stăteam în pat, pregătită de somn, cu toate luminile stinse, toată casa scufundată într-o liniște mormântală (în micile pauze dintre sforăituri), tavanul intra în raza mea vizuală și ca orice lucru căruia îi dai prea multă atenție, începeam să îl analizez în detaliu și să-i observ tot felul de defecte. Ba o scândură nu era dreaptă, ba descopeream o gaură care înainte nu era acolo, baaaaaa iată că auzeam un zgomot! Un zgomot de gheruțe care alergau repede, repede. Panică! Nici nu știu dacă îl auzeam sau doar mi se părea că îl aud. Cert este că încremeneam de frică. Casa bătrânească avea pod. Pod în care eu nu intrasem niciodată dar întrezărisem una alta când se urca bunica sau bunicul cu scara acolo sus. Era un tărâm al tenebrelor, sigur multe lighioane își făceau veacul pe acolo. Câteodată îi mai surprindeam pe bunici că discutau cum că iar au șoareci în pod. Pod care comunica cu camera în care eu dormeam prin acea gaură pe care abia o zărisem și care acum brusc părea mult mai largă ca înainte. Și dacă sunt șoareci în pod atunci cu siguranță sunt foarte mulți. Toți șoarecii care pot încapea în acel pod, acolo sunt! Grămadă unii peste alții. Toți având același gând. Toți voiau să îmi facă rău mie. Și se înghesuiau unul peste altul la gaura aceea care se afla deasupra mea. Îi și vedeam cum se revarsă toți peste mine! Sute, mii, milioane de șoareci care curg și curg și curg și curg și curg și curg și curg la infinit, la infinit, la infinit, la infinit, la infinit, la infinit, la infinit până adormeam.