Childhood Memories 20

Ink on paper - 21.0 x 29.7 cm

Artwork no. 20 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Mai știți povestea aceea cum că dacă spui 666 în fața oglinzii la miezul nopții o să apară Necuratul? Nu știu cât de răspândită era această povestioară de speriat copiii însă cu siguranță au existat foarte multe variațiuni pe această temă. Și cred că mai toată lumea îi știe pe acei copii cărora le plăcea tare să împărtășească istorioare care mai de care mai înspăimântătoare. La bunica îmi amintesc că erau 2 fetițe de-ale locului care abia așteptau să se lase seara ca să se apuce de povestit întâmplări incredibile pe care fie le trăiseră ele, fie auziseră de prin sat bârfe din surse sigure. Iar babaul cel mai des întâlnit era, bineînțeles, Diavolul, Dracul sau Ăla rău cum îi spuneam de cele mai multe ori căci eram așa înspăimântată de el încât îmi era frică și să îi pronunț numele. Deloc surprinzător că genul acesta de povestioare erau cele mai populare. Religia era o parte foarte importantă în viața oamenilor de la sat și era și firesc ca și poveștile de groază să fie inspirate tot de acolo. Și acum îmi amintesc imaginile din cărțile bisericești pe care le aveau bunicii. Absolut terifiante! Pline de draci împielițați care nu erau nici om, nici animal. Fiare blestemate cărora li se citea pe față plăcerea de a face rău! Căci nu erau nici triști, nici supărați, nici apăsați ci mai degrabă bucuroși de faptul că pot chinui oamenii drept pedeapsă pentru neajusurile caracterelor lor. Și aceste scene odioase le regăseam, bineînțeles, și la biserică. Tronau deasupra capetelor noastre aplecate, un mare bolovan peste sufletele deja chinuite ale oamenilor. Mâncasem o gogoașă cu brânză vinerea trecută? Acum, duminică dimineața, în biserică, mă și vedeam pe mine în locul amărâților chinuiți de diavoli! Așa că de fiecare dată când auzeam câte o povestioară de genul “dacă stai într-un picior când se culcă ultima găină și îți faci cruce cu mâna stângă o să te apuce 5 draci de fiecare deget de la piciorul drept” paralizam de frică. Deja îi simțeam pe toți diavolii în jurul meu. Orice foșnăit de frunză, orice scârțâit, cel mai mic zgomot îmi tăia respirația. Aveam inima cât un purice de frică și nici să mă uit peste umăr nu îndrăzneam. Căci, ce mai încolo și încoace, eu eram convinsă că nici nu era nevoie de alte lucruri în afară de a îi spune numele și Necuratul ar fi venit fuguța, fuguța la tine. Și nici nu era musai să îl spui cu voce tare. Doar în gând și era suficient! Nu e de mirare că atunci când trebuia să mă întorc acasă singură noaptea pe uliță aveam inima cât un purice și mi se părea că toți dracii erau după mine. Doamne, ce frică îmi mai era!