Childhood memories 05

Artwork no. 5 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

“Mai spui și tu o rugăciune? Nu te mai recunosc! Înainte îti făceai cruce, te închinai în fiecare seară!” Nu de puține ori am auzit asta de la mama mea și are dreptate. Înainte, în special când eram mică, religia era o parte importantă din viața mea. Îmi amintesc când mergeam cu bunicii la biserică duminica și de sărbători și asistam la toată slujba. Îmi amintesc că nu era tocmai ușor pentru un copil ca mine, a cărui minte îi stătea numai la joacă. Îmi amintesc că tot ce vedeam erau poale și mâini de oameni, pentru că biserica era plină ochi și eu stăteam înghesuită undeva în mijlocul mulțimii, capul ajungându-mi pe la jumătatea înălțimii unui om. Îmi amintesc cum pupam toate icoanele din fața altarului. Îmi amintesc cât de bizare mi se păreau închinăciunile acelea multe, rapide și făcute până la pământ. Îmi amintesc dojenile pe care le primeam de la bătrâne când eram prinsă că nu țin pasul cu rânduielile din timpul slujbei. Îmi amintesc cum mirosea a lumânări, tămâie și oameni bătrâni. Îmi amintesc mirosul țăranilor care munceau pământul de când răsărea soarele până apunea. Îmi amintesc mirosul țăranilor care aveau grijă de animale zi de zi, și de gospodărie, și care seara înainte de culcare se spălau la cișmea pe picioarele pline de țărână și aruncau câțiva pumni de apă rece și pe față și la subraț. Îmi amintesc mirosul țăranilor pentru care baia de sâmbătă seara era sfântă, căci duminica se întâlneau cu toții la biserică, unde purtau hainele cele bune, care miroseau ușor a naftalină și a aer închis. Îmi amintesc când mergeam în cimitir și smulgeam buruienile de pe morminte și le îngrijeam. Îmi amintesc când ne mărturiseam noi toți copiii deodată, sub poala părintelui și la final nu avea ce păcate să dezlege. Îmi amintesc când îmi citea sau îmi povestea mamaia pilde din cărțile ei bisericești și din Biblie, Biblie care acum este a mea. Îmi amintesc cât de înspăimântată și marcată eram după fiecare istorioară, cat de teamă imi era că o să păcătuiesc și o sa fiu pedepsită. Îmi amintesc prima cameră din casă unde mamaia strânsese pe pereți toate icoanele pe care le cumpărase vreodată. Icoane, cruci, candele și altele asemenea. În camera aceea se ruga ea, la miezul nopții, în genunchi, în dreptul mesei. Eu trăgeam cu ochiul și mi se părea, la lumina aceea palidă venită de la candelă, că parcă ar fi Iisus rugându-se în Grădina Ghetsimani. Pentru mine templul acela nu avea nicidecum efect liniștitor sau mângâietor, ci era autoritatea care păzea și veghea asupra bunei mele purtări, și în loc să număr oi ca să adorm, recapitulam întrebările preotului de la mărturisit ca să fiu sigură că am avut încă o zi făr’ de păcat. Amin!