Childhood Memories 07

Artwork no. 7 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Iarna era anotimpul meu preferat. Mereu am fost fascinată de faptul că zăpada pica din ceruri, de acel dans uneori domol si alte ori furios al fulgilor de nea, de omătul care îmbrăca pământul într-o haină groasă albă, de scârțâitul care se auzea la fiecare pas, de lumina difuză din timpul zilei dată de stratul de nori ce acoperea cerul, de faptul că totul era scufundat în liniștea aceea magică pe care doar omătul o poate crea, îndulcind și diminuând orice zgomot lumesc. Orice peisaj devenea unul de poveste, așa cum văzusem doar în cărți. Mi se părea feeric și nu de puține ori parcă un miracol. Și să nu mai zic de toate jocurile de iarnă, de bătaia cu bulgări, de datul cu săniuța ore în șir, până ni se udau fularele ce ne acopereau nasurile și gurile, și transpiram pe sub hainele groase de la atâta alergat. Făceam trenuleț din sănii și le trăgeam cu rândul. Găseam un derdeluș și îl urcam și îl coboram de zeci de ori, până nu mai aveam suflare. Ah și ce mai îmi plăcea să fac oameni de zăpadă! Le desenam din cărbune un zâmbet la fel de larg ca cel pe care îl aveam eu pe față.

Iar drumul până la țară pe care îl făceam în Dacia noastră roșie, Arabella, era atât de frumos în acel peisaj iernatic! Îmi amintesc ce frig era în mașină și ce anevoios urca la deal după ce treceam podul de la Cosmești. Și apoi când ajungeam pe ulița unde locuiau bunicii și vedeam toate locurile unde mă jucasem pe timp de vară și recunoșteam fiecare colțișor și fiecare copac totul fiind însă acum acoperit de un strat gros de zăpadă. Parcam în fața porții și fuguța ne aciuam cu toții în camera cu sobă, acolo unde dormea bunicul. Era prima cameră după salonul de intrare. Spre exterior avea o singură fereastră, una tare mică, ce dădea spre spatele casei. În rest două uși și o fereastră spre salon. Era o cameră întunecoasă și răcoroasă pe timp de vară însă ușor de încălzit iarna. Lucrurile erau bine organizate astfel încât să rămână suficient spațiu de circulație și puțin loc pentru câteva scaune astfel încât să avem toți unde să ședem. Soba era deja încinsă iar bunica scotea de grabă borcanul cu carne de porc în untură și punea câteva bucăți într-o cratiță la încălzit pe plită. Tăia câteva felii de mămăligă rece și le punea și pe acestea pe plită să se frigă puțin. Într-un castron, nelipsitele murături. Până așteptam ca toate bucatele să fie gata, noi ne puneam care pe unde putea și stăteam la povești. Eu și sora mea ne suiam în pat și ne bucuram de toată aceasă atmosferă caldă. Îmi ardeau încă obrajii de la frigul de afară, iar căldura sobei și vocile dragi ale părinților și ale bunicilor erau ca un cântec de leagăn pentru mine. Și picam într-o toropeală dulce, soră cu sentimentul de siguranță pe care îl are copilul când suge de la sânul mamei. Pluteam într-o mare de iubire, liniște și pace.